Telefonul

               "Retea GSM", o sintagma pe care cei mai multi dintre noi am rostit-o macar o data. Dar noua din zece posesori de mobile nu stiu cum si in ce an a aparut. De aceea ne propunem  sa va dezvaluim putin din istoria comunicatiilor fara fir.

          In 1870, doi inventatori, Elish Gray si Alexander Graham Bell, amandoi in mod independent, sunt considerati inventatori ai telefonului, dar si-au inregistrat brevetul la cateva ore diferenta. Dupa o batalie faimoasa in justitie, Bell a fost declarat inventator al telefonului. Telefonul este o metoda de transmitere a sunetului cu ajutorul curentului electric. Bell si asociatii lui au infiintat Bell Telephone Company si au inceput sa inchirieze clientilor telefoane in perechi de cate 2 care nu puteau conecta decat 2 locatii. Adevarata telefonie insa a aparut atunci cand fiecare membru putea fi legat cu oricare dintre ceilalti. Pentru asta s-a inventat in 1878 o mica centrala manuala. Dupa 1893 au inceput sa apara mai multe companii de telefonie si dezvoltarea acestui serviciu a luat amploare. S-au inventat centralele automate, a inceput sa se dezvolte cu pasi mici si telefonia la mare distanta, s-au inventat amplificatoarele, dispozitive care primeau semnalele electrice si le trimiteau mai departe. Asta a facut posibila telefonia la distanta. Azi, comunicarea pe diverse cai s-a dezvoltata atat de mult incat s-a ajuns la telefonia mobila si la video-conferinte, a aparut internetul, au fost lansati sateliti de comunicare facand posibila comunicarea pe tot Globul.                      

          Primul sistem radio si de telefonie disponibil comercializat este cunoscut sub numele de serviciul de telefonie mobila imbuntatit (IMTS) si a fost pus in functiune in 1946. Sistemul era destul de nesofisticat, dar nu exista nici aparatura electronica solida. Cu IMTS, un turn inalt de transmisie era inaltat aproape de centrul orasului si se transmiteau si receptau mai multe canale alocate, de la antena din varful turnului. Orice instalatie cu o raza de actiune putea incerca sa prinda unul dintre aceste canale si o transmisie completa. Din nefericire numarul canalelor disponile nu au putut satisface nevoile utilizatorilor. Solutia acestei probleme a reprezentat-o celularul. Zonele urbane au fost impartite in celule de cativa kilometri diametru, fiecare celula operand intr-un set de frecvente (transmisie si receptie) diferite fata de frecventa celulelor adiacente. Deoarece puterea transmitatorului intr-o anumita celula a fost mentinuta la un nivel suficient pentru a deservi acea celula, acelasi set de frecvente putea fi folosit in mai multe locuri din oras. Incepand cu anul 1983, doua companii, o companie de cablu si alta denumita Tranportor Aerian, au primit licenta de a opera in fiecare teritoriu important. Doua caracteristici ale sistemelor celulare sunt importante prin utilitatea lor. Prima - sistemul controla hand-off, atunci cand abonatii treceau dintr-o celula intr-alta, telefoanele lor de masina, in conjunctie cu echipamentul electronic sofisticat de pe site-ul celulei (cunoscut si ca statie de baza) si switching offices (cunoscute si ca MTSO) faceau transferul de la o frecventa la alta fara nici o pauza sesizabila. A doua - sistemul era de asemenea proiectat sa localizeze abonatii, chemandu-i in fiecare celula. Atunci cand era localizat vehiculul in care se afla abonatul chemat, echipamentul ii repartiza un set de frecvente si conversatia putea incepe.
      Tehnologia de transmisie initiala folosita intre vehicule si amplasamentul celulei (site) era de natura analogica. Este cunoscut ca Serviciul Avansat de Telefonie Mobila (AMPS). Schema analoaga folosita s-a numit FDMA (Frequency Division Multiple Access). Dar era transmisiilor digitale incepea si multe companii care operau in acest domeniu au decis ca schema de transmisie digitala era de preferat. Rezultatul a fost TDMA (Time Division Multiple Access). In Europa, schema aleasa a fost adaptarea TDMA folosita in Statele Unite si a fost denumita Groupe Special Mobile. De atunci, numele a fost shimbat in GSM (Sistemul Global de Comunicatii Mobile).
      Dezvoltarea GSM-ului a inceput devreme in anii 80. A fost vazuta apoi ca principalul reazem pentru planurile infrastructurii de comunicatie mobila din Europa pentru anii 90. Azi, GSM -ul si versiunile sale DCS 1800 si PCS 1900 s-au raspandit mult dincolo de Europa de Vest cu retele instalate in toate tarile.
   Povestea incepe 1982 cand Conferinta Europeana a Postei si a Administratiilor Telecomunicatiilor (CEPT), fiind alcatuita apoi din administratiile telecomunicatiei a douazeci si sase de natiuni a luat doua decizii foarte importante. Prima a fost sa stabileasca o echipa cu numele "Grup Special Mobil" (de aici termenul "GSM", care exista azi pentru Sistem Global pentru Comunicatiile Mobile) pentru a dezvolta un set de standarde comune pentru o viitoare retea celulara pan-Europeana. A doua a fost pentru a recomanda ca doua benzi de frecvente de 900 MHz sa fie puse deoparte pentru sistem. CEPT a luat aceste decizii intr-o incercare de a rezolva problemele create de dezvoltarea necoordonata a sistemelor de comunicatie mobila nationala individuala folosind standarde incompatibile. Imposibilitatea de a folosi acelasi terminal in diferite tari in timp ce o calatorie in  Europa a fost una din aceste probleme; alta a fost dificultatea de a stabili o industrie de comunicatii mobile in toata Europa care ar putea fi competitiva pe pietele lumii, datorata lipsei unei piete mai mari cu standarde comune. Din 1986 a fost sigur faptul ca unele din aceste retele celulare analoge ar ramane fara calitate pana la inceputul anilor 90. Ca rezultat, o directiva a fost data pentru doua benzi de frecvente de 900 MHz, cu toate ca intr-o oarecare masura mai mici decat cele recomandate de CEPT , pentru a fi pastrate in mod exclusiv pentru un serviciu pan-european pentru a fi deschis in 1991. In acelasi timp membrii GSM faceau progrese execelente cu producerea standardelor corespunzatoare. O decizie majora a fost de a adopta un sistem digital in locul unuia analog. Sistemul digital ar oferi un spectru de randament imbunatatit, calitate de transmisie mai buna si servicii noi cu trasaturi sporite incluzand securitate. Ar putea deasemenea utilizarea unei tehnologii la Scara Foarte Larga de Integrare, care ar putea duce la niste mobile mai mici si mai ieftine, incluzand agende electronice.In final, o conceptie digitala ar complementa producerea unei Retele Digitale de Servicii Integrate (ISDN) cu care GSM ar putea sa se conecteze. Initial GSM-ul a sustinut Grupul Special Mobil, CEPT-ul a format grupul pentru a produce un sistem celular Pan-European pentru a inlocui multe sisteme deja integrate in Europa care au fost toate incompatibile. Principalele caracteristici ale GSM-ului urmau sa fie capacitatea unui roaming international, receptoare mici ieftine si capacitatea de a administra volumele mari de utilizatori. GSM a fost preluat in 1989 de ETSI (Institutul European de Telecomunicatii si Standarde) si ei au definitivat standardul GSM in 1990. Serviciul GSM a inceput in 1991. De asemenea acest an a fost redenumit in Sistem Global de Comunicatii Mobile (GSM).